Retineri din salarii
Prin insumarea salariului realizat cu adaosurile si sporul la salariu, rezulta Venitul brut realizat. Din venitul brut al angajatului se efectueaza urmatoarele retineri individuale:
- Contributia angajatului la asigurarile sociale
- Contributia angajatorului la fondul de somaj
- Contributia angajatului la asigurarile sociale de sanatate
- Impozitul pe venitul din salarii, calculat prin aplicarea cotei unice de impozitare de 16% asupra venitului impozabil
- Avansul achitat angajatului la chenzina I
- Alte retineri – rate locuinte, chirii, pensii alimentare, imputatii etc. -> constituie datorie fata de creditorii respectivi.
Dupa scaderea din venitul brut realizat a tuturor retinerilor individuale, ramane restul de plata care se achita angajatilor la data chenzinei a II-a.
ATENTIE!
Potrivit art. 164 din Codul muncii “Nici o retinere din salariu nu poate fi operata, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege”.
Cu exceptia retinerilor din salariu pentru sumele determinate de catre angajator reprezentand impozite si contributii, celelalte retineri se efectueaza numai in temeiul unui titlu executoriu si in cadrul procedurii executarii silite. Mai mult, retinerea daunelor cauzate angajatorului nu poate fi efectuata pe baza oricarui titlu executoriu, ci numai in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
